joi, 9 aprilie 2009

Pomeni pentru Liiceanu, Liicheanu & Liigheanu

ZIUA
Eveniment
deschide »
Pomeni pentru Liiceanu
-- Patronul editurilor si librariilor Humanitas a beneficiat de scutiri si reesalonari de miliarde de lei la plata datoriilor catre stat

Gabriel Liiceanu, patronul editurilor si librariilor Humanitas, care in paralel cu afacerile sale este infatisat in chip de exponent de marca al societatii civile, a fost in anii trecuti unul dintre principalii beneficiari ai controversatelor metode, adoptate pe criterii guvernamental-politice, de reesalonare la plata a datoriilor catre Bugetul de stat, precum si de scutire a majorarilor de intarziere la plata datoriilor.
In vara anului 2000, cand ministrul Finantelor era liberalul Decebal Traian Remes, Liiceanu a lustruit clantele la minister pentru a primi scutiri de miliarde de lei. Surse avizate ne-au declarat ca usa de la Finante i-ar fi fost deschisa cu ajutorul lui Valeriu Stoica (pe atunci seful de partid al ministrului Remes). Acelasi Remes era un bun amic al lui Traian Basescu, ministru al Transporturilor, atat in guvernarea Isarescu, dar si in cea a lui Stolojan, din perioada 1991-1992. Poate asa se explica de ce Liiceanu a devenit in prezent un sustinator al lui Traian Basescu si al ministrilor aserviti acestuia.
Iata cum, intre editarea unui volum de Wittgenstein si reeditarile consacratei sale scriituri "Apel catre lichele", Liiceanu a parazitat Bugetul de stat. Cum se impaca postura de exponent al societatii civile, cu cea de datornic la stat, cum se delimiteaza interesele financiare personale de cele publice, este o problema care ridica numeroase semne de intrebare. Cert este ca, de ceva timp, o serie de tovarasi ai lui Liiceanu de la GDS, infiltrati prin ziarele denumite drept oficioase ale Cotrocenilor, se agita in ultima vreme impotriva ziarului ZIUA. Pentru aceste persoane a scrie ceva despre datoriile Liiceanului sau despre facilitatile ce i s-au facut pe ratiuni politice, a devenit un "sacrilegiu" si un atac la adresa democratiei.
Cu mana intinsa
Pe listele cu pomenile guvernamentale, intre reesalonarile acordate Sidex Galati si Societatii Nationale a Lignitului Oltenia, il regasim cu scutiri la plata si pe patronul "Librariei din fundul curtii" de pe Calea Victoriei nr. 120, unde si GDS isi are sediul. Dupa ce la inceputurile anilor '90, prin bunavointa premierului si presedintelui de atunci, Petre Roman respectiv Ion Iliescu, dar mai ales a ex-ministrului Culturii, Andrei Plesu, a pus mana pe bunurile si conturile fostei Edituri Politice (transformate prin hotarare de guvern in editura Humanitas SRL), patronul Liiceanu nu s-a sfiit sa "intinda mana". Cu tupeu. Ce daca avea datorii de miliarde? El pretexta ca tipareste "titluri de referenti ale culturii umaniste", motiv pentru care trebuie sa primeasca scutiri de datorii. In timp ce alte edituri se chinuiau sa supravietuiasca, sa scoata un volum, sa plateasca drepturi de autor, sa-si achite taxele catre furnizori si catre Bugetul statului, firma filozofului scapa de datorii, gratie interventiilor pe langa ministrul Finantelor, Decebal Traian Remes. Pentru ca editura Humanitas sa fie pasuita timp de cinci ani de la plata taxelor si impozitelor, dar mai ales scutita de la penalizarile aferente.
Favoruri de peste 270.000 de dolari
Un control al Curtii de Conturi din primavara anului 2002, realizat la Ministerul Finantelor Publice, privind modul in care s-au facut reesalonarile la plata a datoriilor si scutirea de penalizari, releva faptul ca editura Humanitas SA, patronata de Gabriel Liiceanu si coordonata financiar de directorul economic Ioana Patapievici, sotia lui Horia Roman Patapievici, a beneficiat din plin de generoase reesalonari ale datoriilor catre Bugetul de stat si de scutiri de la plata penalizarilor. Conform raportului intocmit de controlorii Curtii de Conturi, la inceputul lunii februarie 2000, SC Humanitas SA, sub semnatura directorului economic Ioana Patapievici, solicita "acordarea de inlesniri la plata pentru obligatii bugetare, dupa cum urmeaza:
- esalonarea la plata pe o perioada de cinci ani, incepand cu 01.01.2000, a urmatoarelor debite:
- impozitul pe profit: 2.272.939.393 lei;
- impozitul pe salarii: 356.339.303 lei".
De asemenea, Liiceanu solicita si "SCUTIREA la plata a majorarilor de intarziere aferente debitelor neachitate:
- majorari intarziere impozit profit: 1.884.385.270 lei;
- majorari intarziere impozit salarii: 270.741.509."
In final, firmei lui Gabriel Liiceanu i s-a permis sa plateasca cu taraita, timp de cinci ani, suma de 3.258.119.741 de lei. Dar inainte de asta, i-au fost sterse penalizarile care se ridicau la suma totala de 2.783.907.422 de lei. La cursul din 2000 al dolarului, de 21.693 de lei pentru un dolar, rezulta ca "vocea societatii civile" a obtinut favoruri financiare care se ridica la peste 270.000 de USD.
Reesalonare pe patru ani si jumatate
Conform Notei nr. 43/581 din 12 iulie 2000, semnata de Iosefina Morosanu, pe atunci secretar de stat in Ministerul Finantelor, firma lui Liiceanu este instiintata ca a fost iertata de datorii. Gratie aprobarii date de ministrul Finantelor, Decebal Traian Remes, care a fost coplesit de argumentele "lipsei de lichiditati", invocate de Liiceanu.
Din Nota respectiva rezulta clar sumele cu care a fost "iertata" societatea lui Liiceanu: "Referitor la adresa dv. inregistrata la Administratia financiara Sector 1 sub nr. 155190/29.03.2000, prin care ati solicitat acordarea de inlesniri la plata obligatiilor catre Bugetul de stat, datorita lipsei temporare de lichiditati financiare, aspect atestat de conducerea Directiei Generale a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat a Municipiului Bucuresti, va aducem la cunostinta ca s-a aprobat de catre ministrul Finantelor, prin Nota nr. 431581/2000 urmatoarele:
- scutirea la plata a majorarilor de intarziere, in suma totala de 2.783.907.422 lei, reprezentand majorari de intarzieri aferente impozitului pe profit in suma de 2.674.635.363 lei si majorari de intarzieri aferente impozitului pe salarii, in suma de 109.272.059 lei;
- esalonarea la plata a sumei totale de 3.258.119.741 lei, reprezentand impozit pe profit, in suma de 3.145.467.646 lei si impozit pe salarii in suma de 112.652.095 lei, in 56 rate lunare, incepand cu data de 31.10.2000".
Dupa cum atesta actele din dosarul intocmit de Curtea de Conturi a Romaniei, timp de patru ani si jumatate, din 31 octombrie 2000 pana la 31 mai 2005 inclusiv, firma lui Liiceanu a platit lunar 58.100.000 lei.
Impozit pe salarii nevirat
Un aspect extrem de grav care reiese din documentele intocmite de consilierii Curtii de Conturi este acela ca patronul Liiceanu nu a platit nici impozitul pe salariile angajatiilor. Exact ca ultimul patron-smenar din constructii, intelectualul Liiceanu a oprit pe statul de plata impozitul pe salarii pentru angajatii editurii, dar nu i-a virat catre Administratia Financiara. De asemenea, firma lui Liiceanu a avut si profit din multiplele activitati desfasurate, dar patronul ei nu a catadicsit sa vireze impozitul aferent profitului obtinut.
Finantele spun ca au inceput executarea silita
Dar Liiceanu mai are si alte societati comerciale, la care detine importante actiuni si care sunt pline de datorii. Firme care apar in prezent pe lista cu datornicii inregistrati la data de 31.12.2006 a Ministerului Finantelor Publice (MFP). Este vorba de SC Librariile Humanitas Societate Franco - Romana de Difuzare a Cartii SA, unde Liiceanu detine 76,59% din actiuni, care figureaza cu o datorie de 726.808 RON (echivalentul a peste 210.000 de euro). La observatiile de pe lista datornicilor, MFP specifica faptul ca "s-a inceput procedura de executare silita". O alta societate unde Liiceanu detine actiuni este SC Humanitas Educational SRL, care apare cu o datorie de 76.186 RON (echivalentul a 22.000 de euro). Si pentru aceasta firma, la observatiile MFP se specifica: "s-a inceput procedura de executare silita". ZIUA s-a interesat la Editura Humanitas despre natura acestor datorii, insa directorul Daniela Papadima (foto) a negat existenta lor, sustinand ca este o veche eroare a functionarilor de la Administratia Financiara care au introdus datele in fisierul afisat pe site-ul ministerului.
Radierea editurii
Cum a ajuns fosta Editura Politica a PCR pe mainile lui Liiceanu este inca un mare mister. Conform Ordinului nr. 82 din 20.02.1990 al Ministerului Culturii de la acea data, Andrei Plesu, s-a infiintat Editura Humanitas, care a preluat imensul patrimoniu al Editurii Politice, cea care si-a incetat din acel moment activitatea. Conform HG nr. 108/14.02.1991 s-a infiintat SC Humanitas SRL, cu sediul in Bucuresti, Piata Presei Libere nr. 1. Imediat, obiectul de activitate "editare de carte" a fost largit cu obiecte de activitate extrem de ciudate pentru o editura: operatiuni de import-export, cooperare internationala incluzand operatiuni specifice de switch, lohn, tranzactii financiare internationale si operatiuni de comert international cu bunuri si servicii. In 1994, SC Humanitas SRL a fost radiata de la Registrul Comertului, disparand din peisajul comercial. In locul ei, in baza unei hotarari judecatoresti, a aparut SC Humanitas SA (societate pe actiuni). Nu se stie cum, super-editura a trecut din mainile administratorului Liiceanu, in proprietatea acestuia, el devenind actionarul majoritar prin manevre numai de el stiute.
Cumetria de la ICR finanteaza GDS
Dupa patru luni de la Festivalul de Traduceri Literare desfasurat la New York in noiembrie 2006, Institutul Cultural Roman (ICR), prin filiala sa din New York, a insarcinat "Revista 22" a Grupului pentru Dialog Social (GDS) pentru editarea si difuzarea unui supliment dedicat evenimentului. Conform ICR, aceasta decizie s-a luat "avand in vedere publicul tinta si profilul publicatiei, precum si numarul de abonamente in afara tarii".
Aceasta este explicatia oferita de serviciul de presa al Institului Cultural Roman la solicitarea formulata de ziarul ZIUA, privind criteriile in baza carora ICR a decis sa finanteze suplimentul "Plus 22" al "Revistei 22" din 27 februarie 2007, ce poarta pe prima pagina, cu litere de-o schioapa, sloganul: "NU Coruptiei!". Cum raspunsul privind ratiunea incredintarii acestei oferte direct "Revistei 22" a GDS ne-a intrigat, ne-am interesat si asupra numarului abonamentelor din strainatate: 327. Ce poate insa scapa, la prima vedere, atentiei observatorilor, este o fateta a coruptiei de tip clasic: cumetria. Presedintele ICR, Horia Roman Patapievici, este membru de frunte al GDS. Redactorul-sef al revistei editate de GDS, Armand Gosu, si el membru GDS, activeaza si pe la ICR, ca membru al Comisiei de jurizare pentru Bursele acordate romanilor din jurul granitelor si al Comisiei de Burse pentru cercetatori straini. Gosu, fost corespondent de presa in fosta URSS, unde a urmat si cursuri la Universitatea din Moscova, a facut de altfel parte si din Comisia ICR de trei membri care a jurizat finantarea unor publicatii din Republica Moldova cu circa 100.000 de euro. Printre acestea se afla si revista "tinerilor scriitori" din Republica Moldova, dupa cum este prezentata tiparitura "Contrafort", aparuta pe o hartie de o calitate exagerata, chiar peste cea a revistelor culturale din Romania. Lasand deoparte ideologia anti-unionista cultivata de redactia cu pricina, consemnam doar ca redactorul-sef al revistei, Vitalie Ciobanu, este si el - ati ghicit! - membru al GDS. (Luciana POP)
Pagina realizata de Marian GHITEANU si Razvan SAVALIUC
Afisari: 3025 Tiparire pagina Tiparire articol (optimizat) Trimitere pe e-mail
Comentarii: 11 Afiseaza toate comentariile
Incredibil de Contantin Bogdan
Humanitas in proces cu Mabnastirea Rohia de DianaI
jurnalistica de biblioteca
rusine de suspiciosul
Cui ii este frica de Liiceanu si Patapievici? de Costescu
lista de cari publicate de Humanitas de George-Felix
dar ce credeti? de acv99
Pomeni.... de doctorul
Nici nu mai stie omul pe cine sa parieze... de Haarap Alb
Fascistii de la Ziua de pahontu tiberiu
Yoy de Adormitul

Profitorul tuturor regimurilor - Liiceanu - Liicheanu - Liigheanu

ZIUA
Editorial
deschide »
Profitorul tuturor regimurilor

-- Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor al tuturor regimurilor.

Posesorul "frumosului nume" Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in "Romania libera" de ieri) se simte "executat in piata publica". Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica - din diferite motive - ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la "Cotidianul", si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul "moarte intelectualilor", "pentru a fi din nou in 15 iunie 1990". Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in "Comunicatul" sau ca in 1990 s-ar fi aflat "in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane". Pentru "memoria incetosata" a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii - printre care si subsemnatul - fusesera deja executati "in piata publica" sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat - ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine - de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).
Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, "Lulu", dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si "salturi" la Paris, pentru a-i "capcana" si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut - daca era "persecutat", dupa cum se pretinde - acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, "nomina odiosa", pentru a publica in zeci de mii de exemplare "Jurnalul de la Paltinis", - totodata bine remunerat.
Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda "batranului edecar", Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman - prim ministrul Mineriadei - o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale - Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu - sau chiar a topi carti (!) - Paul Goma, "Culoarea Curcubeului" sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in "Christina Domestica si Vanatorii de suflete" il pune pe "Filosoful L." in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter "filosofic". Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in "Jurnalul" sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea "girului" sau (dupa cum se lauda in "Rl").
Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor al tuturor regimurilor.


Comentarii: 39 Afiseaza toate comentariile
ZIUA se comporta ciudat in ultima vreme... de aureliu
Re: Exercitiu de denigrare ( in loc de admiratie) - Precizare ! Arogantu' de plongeur.alpin
Campanie murdara? de Ratacitul
Liicianu de puiu1952
Domnului Ionea de Adrian v.D.
De cind GDS este antiromanesc? de Costescu
Domnului Liviu de Adrian v.D.
intelectual de Istrati Mihai
Daca o sa-l tot laudatzi atata.... de bazileus
no subject de marcus
Victore, iti contest stilul de enzo
Ce ti-e si cu intelectualii astia de Peter Gross
Numai că ... de CALUGARUL
uite-asa se scrie istoria de LH
Domnule Ionea va rugam sa faceti si o distinsa analiza de PANTAGRUEL
Domnul Liiceanu a fost cumpărat de sistemul comunist. Deci nu a rezistat. de Harkonen
Şcoala de la Păltiniş a fost creaţia sistemului diabolic care a conceput Piteştiul şi Revoluţia de Harkonen
Adevarul despre Jurnalul de la Paltinis: o farsa de proportii regizata de Securitate de Harkonen
Intelectualii si politica de ionea
Intre domnul Roncea,Cozma()si "bravo Roncea!" de Adrian v.D.
Roncea are dreptate de avmr
Care "regimuri" - forma la plural ? Pai din 44 pana in 2007 numai unul este de ionion
Draga Domnule Roncea, de Iota GOGA
Parafrazand titlul editorialului as zice "Slujitorul tuturor regimurilor" de sandutza
Just. de teddy bear
Atac la democratie de Iancu Motu
Ce mă deranjază pe mine este că oamenii se mai îndoiesc încă. de diana-andreea
bingo! de AlterMedia
lui Victor Roncea de sucamoromete
Domnule Roncea treziti-va de bita
Profitorul de doctorul
lulu si competitia culturala neloaiala de Iovescu
Mark de cosor ion
Exercitiu de denigrare ( in loc de admiratie) de martinica
Felicitari redactiei ziarului Ziua de Felix81
Bravo Dle Roncea de Tyranosaurusrex
Bravo Victor ! de Mark
Editurili de Anton(ala cu cimentul)
Licitatiile de manuale scolare de Donici

Polemica Liiceanu - Liicheanu - Liigheanu

ZIUA
Marile dosare
deschide »
Polemica Liiceanu
01-29.pdf (PDF, 5588 kB) Descarca »
29-50.pdf (PDF, 3975 kB) Descarca »
70_73.pdf (PDF, 4116 kB) Descarca »
51_70.pdf (PDF, 3331 kB) Descarca »
73_76.pdf (PDF, 7725 kB) Descarca »
Cronica Romana (13.03.2007) (PDF, 313 kB) Descarca »
ZIUA (14.03.2007) (PDF, 922 kB) Descarca »
Evenimentul Zilei (15.03.2007) (PDF, 1002 kB) Descarca »
Observatorul Cultural (15 - 21 martie 2007) (PDF, 1900 kB) Descarca »
Romania Literara (10 - 16 martie 2007) (PDF, 2215 kB) Descarca »
Ziua (16.03.2007) (PDF, 2198 kB) Descarca »
Ziua (01.03.2006) (PDF, 2458 kB) Descarca »
Cronica Romana (19.03.2007) (PDF, 1610 kB) Descarca »
Ziua (17.03.2007) (PDF, 6664 kB) Descarca »
Ziua (22.03.2007) (PDF, 3674 kB) Descarca »
Constantin SEVERIN: ''Uciderea ritualică'' în viaţa literară actuală (PDF, 101 kB) Descarca »
Cotidianul (prima parte, 29.03.2007) (PDF, 353 kB) Descarca »
Cotidianul (a doua parte, 30.03.2007) (PDF, 457 kB) Descarca »
Contributia lui Nicolae Iliescu (RTF, 14 kB) Descarca »
Punem la dispozitia cititorilor editiei on-line a ZIUA o monitorizare a articolelor de presa care dezbat subiectul Liiceanu.
window.google_render_ad();
De asemenea, gasiti aici http://www.ziua.ro/f.php?data=2007-02-27&thread=216647 comentariile voastre, ale forumistilor ZIUA, la articolul "Liicheanu" din data de 27 februarie.
Daca accesati, http://www.ziua.ro/f.php?data=2007-03-01&thread=216798, puteti reciti comentariile de la articolul semnat de Gabriel Andreescu "Un atac antiintelectualist".
Accesand http://www.ziua.ro/f.php?data=2007-03-03&thread=216892, gasiti comentariile la articolul semnat de Cristian Badilita "Solidaritatea sordida", cea dintai reactie din rubrica nou-infiintata "Polemica Liiceanu".
De asemenea, articolul "Liiceanu - inca un plagiat" poate fi gasit accesand http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-03-12&id=217398.

Afisari: 13202 Tiparire pagina Tiparire articol (optimizat) Trimitere pe e-mail

Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile
Sa ma scuze Dl. Liiceanu dar imi face impresia unui om lipsit de scrupule, cam fara sinceritate si de Huhu extraterestrul
Nimic nou sub soare de George de Ro
Despre suferinta Exilatilor si neoasarea ducatoriilor de dupa 89 de petruaros

Marile Dosare: LIICHEANU

ZIUA
Marile dosare
deschide »
Liicheanu
traducerea textului lui Heidegger (JPG, 113 kB) Descarca »
textul lui Heidegger (JPG, 151 kB) Descarca »
textul lui Liiceanu (JPG, 99 kB) Descarca »
-- Autorul "Apelului catre lichele" este acuzat ca a furat din Heidegger, si-a inventat disidenta, si-a cosmetizat opera ante-decembrista si, in general, are mari probleme de morala

Ziaristul si scriitorul Ion Spanu, director al revistei "Cartel", il acuza pe Gabriel Liiceanu ca a plagiat din Martin Heidegger. Spanu face o trecere in revista a momentelor pe care Liiceanu incearca sa le ascunda: plagiatul, trecutul marxist, denigrarea lui Constantin Noica. Scriitorul Constantin Barbu, membru al grupului de la Paltinis, declara pentru ZIUA ca "Liiceanu pare a suferi de o boala secreta si grea, care se numeste plagiocefalie, caci se pare ca nu numai Heidegger <> sub pana autocrata a patronului de la Humanitas".
Gabriel Liiceanu nu este nici pe departe asa de pur cum vrea sa para in repetatele sale Apeluri nationale. El a plagiat in cartile sale din operele altora, si-a antedatat texte pentru a-si justifica o disidenta imaginara - intr-un cuvant defineste prin comportament exact tipul pe care il condamna: licheaua.
Cand a publicat, in 1989, "Apelul catre lichele", Gabriel Liiceanu exprima o adevarata platforma intelectuala a Revolutiei anticomuniste, motiv pentru care cu totii am aderat la continutul acestui text. Parea sa fie o reconciliere prin penitenta, recunoasterea unor vinovatii menite sa purifice societatea abia iesita de sub dictatura. Am crezut atunci ca Liiceanu da un exemplu personal de iertare prin asumarea propriului trecut, insa abia astazi intelegem ca, de fapt, dumnealui n-a facut altceva atunci decat sa treaca in cealalta barca, printr-un soi de oportunism ce merita sa fie studiat.
window.google_render_ad();
Ca filosof, cum se pretinde, Gabriel Liiceanu ar trebui sa fuga ca dracul de tamaie de cuvantul lichea si asta pentru ca, semantic, chiar numele domniei sale s-ar putea sa-si afle originea pe acolo. Etimologic, lichea vine fie din turcescul leke, care inseamna om de nimic, netrebnic, secatura, fie din macedoromanul liche, neogrecul lekčs, albanezul likje sau bulgarul lekč, care inseamna pungas, ticalos sau smecher (v. "Dictionarul enciclopedic", vol. IV, ed. Enciclopedica, 2001, p. 104 si Alexandru Cioranescu - "Dictionarul etimologic al limbii romane", ed. Saeculum I.O., 2002, p. 467). Ne vom detasa de semnificatiile dure ale cuvantului lichea, desi, ca moralist al natiei, Gabriel Liiceanu ar trebui sa tina cont de lucrurile din viata sa care nu-i fac cinste, dar pe care singur le-a aruncat pe piata (abandonarea propriului copil inainte ca acesta sa se nasca, etc.) intr-un alt jurnal al sau, "Usa interzisa", unde se autointuleaza "un impostor de anvergura" (p. 85). Grav este ca impostura lui Gabriel Liiceanu se extinde si in sfera prestatiei sale publice ca intelectual, elitismul sau fiind mai degraba un soi de lichelism pur. Sa exemplificam.
De ce a scos paginile despre Marx?
In toata literatura romana stiam pana de curand un singur exemplu de autor, proletcultistul A. Toma, care, la schimbarea regimului politic, si-a modificat un volum de versuri publicat anterior, inlocuindu-l pe Iisus Cristos cu Lenin! Gabriel Liiceanu il urmeaza in netrebnicie. Prima sa carte, "Tragicul. O fenomenologie a limitei si depasirii", a aparut in 1975 la Univers si a fost republicata la Humanitas in 1993. In nota editiei a doua, autorul scrie: "Am lasat deoparte sectiunea a treia a acelei editii si am pastrat doar sectiunile care se inscriau nemijlocit in tematica volumului..." Daca citim paginile scoase la reeditare observam ca anticomunistul de azi incearca de fapt sa-l faca uitat pe comunistul de ieri! In prima editie, intre pag. 203-209, Liiceanu il citeaza pe Marx de 12 ori, insusindu-si bine tezele acestuia. Evident, dupa Revolutie, deci dupa publicarea "Apelului catre lichele", paginile respective nu mai dadeau bine la dosar si au fost rase. Sa le scoatem insa la iveala. La pagina 204, Liiceanu scria: "Desfiintarea proprietatii private devine astfel terapia locala in vederea unei realizari totale: cand uzul lucrului isi pierde natura egoista si cand simtul posedarii dispare, omul isi dobandeste integritatea senzoriala. <> (Marx, 1968, 53). De-abia acum omul este liber sa-si insuseasca <> (Ibid., 579)." Fan al marxismului pe atunci, anticomunistul de azi scria la pagina 208: "Pentru a ajunge la o intelegere marxista a fenomenului tragic trebuie efectuat un dublu demers: pe de o parte filosofia marxista trebuie receptata in rigoarea literei si a spiritului ei, purgata deci de intelegerile deopotriva schematice, vulgarizate si idilizante". Pentru demonstratie, Gabriel Liiceanu il citeaza pe Marx: "Comunismul este forma necesara si principiul dinamic al viitorului apropiat"! Evident, paginile din care am citat mai sus au fost scoase din editia postrevolutionara. Desigur, e dreptul intelectualului Liiceanu sa creada in ce valori vrea, dar schimbarea de macaz in functie de regimul politic nu este o fata a lichelismului pe care se preface a-l condamna? Cum poti sa-ti masacrezi propriile carti si, in acelasi timp, sa arati obrazul altora ca nu se ridica la "inaltimea" moralei tale?
Liiceanu - plagiator
Cea mai grava infractiune pe care o poate comite un autor este, fara indoiala, aceea de a fura textele altora, adica sa plagieze. Nu ne referim aici la acuzatia adusa pe vremuri cum ca ar fi plagiat din Noica pentru ca intre timp aceasta a fost trecuta de Liiceanu intre actele sale dizidente (v. "Usa interzisa"). Vom scoate insa la iveala o hotie mult mai grava.
Martin Heidegger este unul dintre cei mai mari filosofi ai lumii, autor a peste 100 de lucrari de metafizica, avand discipoli in intreaga lume. Cartile sale sunt traduse azi in aproape toate limbile lumii. Lucrarea sa fundamentala, "Sein und Zeit", aparuta in 1927, sta alaturi de cele mai mari creatii de metafizica: "Republica" lui Platon, "Critica ratiunii pure" a lui Kant sau "Fenomenologia spiritului" a lui Hegel. Gabriel Liiceanu a facut asadar, impreuna cu Thomas Kleininger, un lucru remarcabil prin traducerea in romana a lui Heidegger, "Originea operei de arta" bucurandu-se, pe buna dreptate, de un imens succes. Se pare insa ca textele lui Heidegger i-au placut lui Liiceanu atat de mult incat uneori le-a preluat ca si cum ar fi fost ale sale.
In vol. Martin Heidegger - "Repere pe drumul gandirii" (Ed. Politica, 1988), Gabriel Liiceanu are, la inceputul fiecarui text tradus, cate o "Nota introductiva" in care explica muritorilor de rand ce vrea sa spuna marele filosof german. Iata ce scrie, de pilda, in introducerea la "Despre esenta temeiului": "Utilizat in chip factic, "a-fi-in..." presupune un raport spatial de continere: ceva se afla, este continut in altceva: apa in pahar, haina in dulap, bancile in sala de curs... Extinzand un asemenea tip de raport spatial, putem spune ca bancile sunt in sala de curs, sala de curs, in cladirea Universitatii, aceasta, in orasul Marburg, in landul Hesse, in Germania, in Europa, pe Pamant, intr-un sistem solar, in spatiul cosmic, in lume"(p. 58). Nici un citat, nici o trimitere. Asadar, am putea crede ca este gandirea lui Liiceanu despre heideggerianul In-der-Welt-sein. Nu e asa! Textul este pur si simplu furat chiar din... Heidegger! Mai exact din lucrarea fundamentala a acestuia, "Sein und Zeit", tradusa in romaneste abia in 2003 de catre Catalin Cioaba si... Gabriel Liiceanu! Sa comparam "interpretarea" lui Liiceanu cu textul lui Heidegger: "Cu acest termen numim felul de a fi al unei fiintari care este intr-o alta, precum este apa in pahar si haina in dulap... Aceasta relatie de fiinta poate fi amplificata. De pilda: banca in sala de curs, sala de curs in Universitate, Universitatea in oras si asa mai departe pana la banca in univers" ("Fiinta si Timp", p. 72). Ca sa nu fie nici un dubiu, iata si textul in germana: "Mit diesem Terminus wird die Seinsart eines Seienden genannt, das <> einem anderen ist wie das Wasser <> Glas, das Kleid <> Schrank... Dieses Seinsverhältnis läžt sich erweitern, z. B.: Die Bank im Hörsaal, der Hörsaal in der Universität, die Universität in der Stadt usw. Bis zu: Die Bank <>" (M. Heidegger - "Sein und Zeit", Max Niemayer Verlag Tübingen, 1979, p. 53). Ca si in cazul de mai sus, Liiceanu incearca sa-si ascunda ticalosia. In loc sa puna banalele ghilimele si sa indice sursa, el prefera sa impopotoneze textul limpede al lui Heidegger cu lucruri minore: orasul Marburg, landul Hesse, Germania, Europa, nefacand altceva decat sa-si tradeze hotia. Ca sa vada lumea ce destepti suntem!
Disidentul post-revolutionar
O alta forma de lichelism o putem descoperi rasfoind chiar "Apelul catre lichele", volum aparut in 1992. Cu o singura exceptie, cartea lui Liiceanu cuprinde o selectie de texte publicate dupa Revolutie in presa, indicandu-se la sfarsitul fiecaruia data si publicatia care l-a gazduit. Exceptia este textul "Meditatie despre activist" care nu a aparut nicaieri! Cu toate acestea, la sfarsitul lui ramanem stupefiati cand vedem ca este ante-datat: august 1989. Adica pe vremea comunismului! Ne-am putea intreba: avea nevoie Liiceanu de acest truc ieftin? Avea, caci textul ar fi trebuit sa fie singurul semn al dizidentei lui Liiceanu si doar nu era ca unicatul acesta sa fie datat post-revolutie! Gabriel Liiceanu a simtit imperios nevoia de a gasi in propria sa biografie un gest cat de mic de dizidenta pentru a-si legitima aerul acesta nou de anticomunist. Si daca n-a gasit unul real, a inventat acest text, pe care l-a antedatat, despre "tovarasa Olivia Clocotici" care nu i-ar mai fi aprobat a treia plecare la bursa in strainatate in Occident! Gabriel Liiceanu isi tradeaza sentimentul de frustrare in fata adevaratilor dizidenti in "Usa interzisa", unde scrie extrem de dur impotriva lui Mircea Dinescu, pe care-l acuza ca "este simbolul si purtatorul de sens ala mahalalei contemporane la romani. El reprezinta in viata de zi cu zi, dar deopotriva o hraneste si o potenteaza la televizor sau in revista porno politica <>, nascuta din aceasta mahala si intretinand-o, la randul ei, cu fast, abjectie si talent" ("Usa interzisa", p. 209). De fapt, Liiceanu nu nu are nimic impotriva icrelor si tuicii cu care Mircea Dinescu isi serveste invitatii la Cetate. Ceea ce-l roade pe Liiceanu este ca, sub pretextul ca-si pierde postul, a ratat ocazia, inainte de '89, sa semneze alaturi de Andrei Plesu, Octavian Paler si alti intelectuali protestul in favoarea lui Mircea Dinescu, cand acesta fusese arestat la domiciliu, gest care, daca ar fi fost facut, ar fi cantarit mult mai mult decat glumita antedatata despre "tovarasa Clocotici". Altfel cum ar fi putut sa-l acuze pe Dinescu despre felul in care-si trateaza invitatii la masa tocmai acela care se lauda ca a gatit unor prieteni "limba cu sos de maioneza, smantana si andive, piept de pui cu gutui, prune si mere la cuptor" (Ibid, p.246) sau Monicai Lovinescu "un snitel aurit"? Sau asa se defineste mai nou aristocratia, in functie de bucatarul cui esti?
Maestrul e fascist?
Poate ca l-am fi lasat pe Gabriel Liiceanu sa-si consume in tihna destinul de disident post-revolutionar, care i-a adus destule beneficii, daca, in goana dupa aceste avantaje, nu l-ar fi tradat pe Constantin Noica, cel care i-a fost maestru spiritual. Aproape ca nu este aparitie publica in care Liiceanu sa nu se legitimeze ca filosof din faptul ca a fost elevul lui Noica. El si, in parte, Andrei Plesu. In rest, ceilalti intelectuali care au lucrat ani de zile cu Noica, trecand pe sub ochiul vigilent al Securitatii, n-ar fi fost, dupa Liiceanu, decat niste vizitatori la Paltinis! Sorin Vieru, Andrei Cornea, Constantin Barbu, Francisca Baltaceanu, Marius Ghica, Marta Gutu, Serban Nicolau, Andrei Cornea, Rodica Croitoru sunt doar cativa dintre intelectualii tineri care, alaturi de Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu, s-au adapat din acel izvor nesecat de cultura care a fost inteleptul de la Paltinis. Din acest impact spiritual, cultura romana s-a imbogatit cu traduceri fundamentale din Platon, Aristotel, Kant, Heidegger, Derrida, textele germane ale lui Eminescu sau carti de referinta despre marile culturi ale lumii. Dintre toti elevii sai, Noica a fost tradat de unul singur: Gabriel Liiceanu. La editura Humanitas, pe care o conduce, Liiceanu a gasit de cuviinta sa publice, din interese pe care multi dintre noi le stim bine, cartea Alexandrei Lavastine, "Paradoxul Noica", in care, pe sute de pagini, autoarea vrea sa demonstreze ca Noica a fost... ideologul Garzii de Fier si al fascismului! Culmea impertinentei, pe care Liiceanu s-a facut ca n-o observa, este ca madame Lavastine isi bazeaza teoria pe textele scrise de Zigu Ornea, despre care documentele de la CNSAS, publicate anul trecut de "Observatorul cultural", spun clar ca este cel care l-a turnat pe Noica la Securitate in legatura cu manuscrisul "Povestiri despre om", de unde a inceput procesul lotului Noica, in care au fost arestati si condamnati multi intelectuali romani. Iata un exemplu: "Extremismul discursului si slabiciunea argumentarii desfid in asemenea masura analiza, ca pana si un istoric riguros si inspirat ca Zigu Ornea, care a consacrat anilor 30 din Romania o lucrare de aproape 500 de pagini, se va lasa pagubas calificand drept <> ansamblul scrierilor legionare ale lui Noica" (p. 251). Un subcapitol al cartii publicate de Humanitas-ul lui Liiceanu se intituleaza chiar "Tanarul Noica si tentatia fascista", in care citim: "Fascismul tanarului Noica trebuie resituat in contextul audientei crescande pe care miscarea legionara sau Garda de Fier a castigat-o in mediile intelectuale... Personalitatile cele mai proeminente ale Tinerei Generatii anticonformiste ce se afirma incepand cu 1927 - Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcanescu, Constantin Noica - nu scapa acestei contaminari" (p. 55). Comentand un articol al lui Noica, Lavastine scrie: "Acest text - care, dupa nivelul sau intelectual, pare opera unui sub-ideolog de provincie - continua cu o fraza ce ar putea fi regasita in orice brosura de vulgarizare legionara" (p. 251). Nu comentam aici tezele Alexandrei Lavastine, dar ne intrebam cat de mare lichea este acela care, cand este convenabil, defileaza in public cu Noica, iar cand este profitabil finanteaza o carte care-l pune pe tatal sau spiritual la zid? Nu poti, pe de o parte, sa preiei toate drepturile de editare a operei lui Noica si, pe de alta parte, sa-i finantezi denigratorii!
Du-te la Nucsoara, Liiceanu!
Prezentandu-si cartea "Apel catre lichele", Gabriel Liiceanu isi face si o autopsie pe viu: "Aceasta carte nu este insa un portret al lichelei universale, ci spectacolul intruparii ei in perioada numita comunism. Licheaua care a facut cu putinta comunismul are desigur o multime din trasaturile lichelei eterne" (p. 149). Cuvintele acestea suna la Liiceanu ca un veritabil autoportret. In cartea aceasta exista un text din 1992, "Porcul nostru de serviciu", in care ziaristul Mihai Tatulici este facut praf pentru ca l-a invitat intr-o emisiune pe poetul Adrian Paunescu: "Este dreptul lui Tatulici sa se recunoasca in fratele lui, porcul-Paunescu. Dar atunci este si obligatia lui sa se retraga o vreme din public, sa faca un pelerinaj la casa Elisabetei Rizea". Textul se incheie apoteotic: "Du-te la Nucsoara, Tatulici!" Anii au trecut si, ca un oportunist de profesie, il vedem pe Gabriel Liiceanu cum primeste premiul pentru cel mai mare scriitor roman chiar din mana lui Mihai Tatulici, alaturi de care este vazut mereu in dezbateri publice. Ca Tatulici a uitat cuvintele scrise despre el in 1992, il priveste. Cum ramane insa cu Elisabeta Rizea "care, inaintea fiecarei anchete a Securitatii, isi facea cruce cu limba pentru a primi in ea forta de a nu trada"? Ar fi cazul sa i se raspunda teoreticianului lichelei cu propriile sale cuvinte: Du-te la Nucsoara, Liiceanu!
Aceasta scurta radiografie a celui care pozeaza public in instanta morala a poporului roman vrea doar sa demaste acest tip de discurs colectivist care, prin apeluri ipocrite, tinde sa impiedice exercitiul democratic al dezbaterilor publice, fie ele si acelea care-l vizeaza pe presedintele tarii. De altfel, o simpla trecere in revista a prestatiei publice a lui Gabriel Liiceanu tradeaza vocatia sa de procuror, de inchizitor, de om care nu exprima o opinie, ci de autoritate care pronunta sentinte. Apelurile lui Liiceanu, contrasemnate de grupuri mari de cetateni seamana prea mult cu adeziunile de care, dupa 1989, credeam ca am scapat, prin care licheaua articula cuvinte pe care nu le-a rostit niciodata. Cand esti plagiator, ipocrit, netrebnic si mincinos e de ajuns sa arunci o privire in oglinda pentru a te purifica. Vorba disidentului post-revolutionar: "daca veti da curs acestei chemari... va vom iubi"! (Ion SPANU)


Intelectualii "rosii" manipuleaza Romania



Sase asociatii neguvernamentale organizeaza, astazi, un miting in Piata Universitatii pentru "sustinerea luptei anticoruptie si a celor care poarta efectiv aceasta lupta, in special a ministrului Justitiei Monica Macovei", dupa cum suna anuntul acestora. Grupul pentru Dialog Social (GDS), Societatea Academica din Romania (SAR), APADOR-CH (n. red. - a carei presedinte a fost actualul ministru Macovei), Grupul "Offensive", Academia de Advocacy si Freedom House au lansat o "Chemare la miting", la care sunt asteptati si membri ai Partidului Democrat si ai organizatiei Miscarea de Integrare Spirituala in Absolut (MISA). Manifestarea de strada este intitulata, ridicol, "Martisor Anticoruptie". Respectivele organizatii care devin practic pe fata din "ne-guvernamentale" in "pro-guvernamentale" au beneficiat si beneficiaza de fonduri si sprijin guvernamental, dupa cum a demonstrat ieri ziarul ZIUA. Mai grav este insa faptul ca una - Freedom House - este de origine americana iar filiala din Romania compromite prin actiunea de azi statutul organizatiei-mama, dupa cum este prezentat pe site-ul sau oficial: "Freedom House este o organizatie independenta ne-guvernamentala; o organizatie non-profit si ne-partizana".
Cine sunt sustinatorii
Cine sunt insa intelectualii care sustin un (singur) ministru si un (singur) partid politic? Printre ei, aceiasi care au lansat celebrul de acum "Apel al intelectualilor". Gabriel Liiceanu care dirijeaza "corul intelectualilor" a primit cea mai dotata editura a PCR, Editura Politica, - practic pe gratis - de la Ion Iliescu, cel caruia i-a cerut spasit scuze zilele trecute pentru o afirmatie facuta la TVR.
Moda listelor nu este noua in Romania post-decembrista: nu intamplator, semnatari de pe ultimul Apel pot fi regasiti, la inceputul anilor '90, pe "lista intelectualilor" care cereau eliberarea odiosului "Gogu" Radulescu, fostul membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din inchisoare, pe motive "umanitare". Apoi, in anul 2000, aceiasi "intelectuali" semnau pentru "salvarea democratiei" cerand "poporului" sa voteze cu Ion Iliescu, fostul secretar de partid al PCR, acuzat atat pentru crimele din 1989 cat si pentru cele din iunie 1990. Nu putem sa nu observam, in cazul recent, cateva aspecte: din lista initiala a celor 50-60 de semnatari, cel putin sase sunt fosti nomenclaturisti comunisti (10%), altii sunt beneficiari sau fac parte din Reteaua Soros (20-30%) iar altii sunt infiltrati in Presedintia Romaniei sau viitori paraziti ai statului, ocupanti de noi functii in diplomatie si administratie, aiuritori de cap ai presedintelui.
Macovei si Basescu, sustinuti de intelectuali nomenclaturisti
Vladimir Tismaneanu, Horia Roman Patapievici, Alexandru Zub, Andrei Pippidi, Armand Gosu, Ruxandra Cesereanu, pe langa faptul ca sunt apropiati sau membri ai GDS, au fost si sunt platiti de Administratia Prezidentiala pentru asa-zisul "Raport Final" plin de mistificari asupra comunismului. Apoi, Magda Carneci, Mircea Mihaies si Horia Roman Patapievici sunt in conducerea Institutului Cultural Roman, aflat sub autoritatea presedintelui Romaniei, care este si presedinte de onoare al ICR. Intr-un editorial confuz publicat in presa zilei de ieri, cu titlul "Memoria incetosata" un reprezentant de seama al "societatii civile" aprecia ca "tentativa nomenclaturistilor si informatorilor de a reveni in forta l-a ajutat pe Basescu sa se replieze". Sa se fi referit oare la colegul sau, Horia Roman Patapievici? Iata ce scria acesta intr-un editorial din Evenimentul Zilei: "Tatal meu a fost un refugiat din Cernauti. Venirea sovieticilor l-a facut sa se refugieze: nu in ce mai ramasese din tara, despre care credea ca va fi si ea in curand invadata, ci in Polonia. Toata viata lui, tata a ramas ingrozit de rusi". Probabil ca Patapievici chiar are "memoria incetosata", pentru ca adevarul este cu totul altul.
Adevarul despre Patapievici
Si anume: Dionis Patapievici- nomenclaturist comunist - a fost un om cu puternice convingeri prosovietice, inca de dinainte de 1940, dupa cum singur a sustinut. Dupa 1944, a lucrat ca translator de limba rusa pentru trupele Armatei Rosii la o sectie de militie din Viena. A fost membru activ al Partidului Comunist Austriac, de unde a fost transferat in cadrul Partidului Muncitoresc Roman, in luna august 1948. "In aceasta perioada am activat in cadrul organizatiei de masa Austria-URSS, in perioada de pregatire a examenelor de licenta, la elaborarea lucrarii de diploma <> - lucrarea amintita si-a propus drept scop demascarea calomniilor antisovietice, aratandu-se superioritatea sistemului economic socialist", dupa cum afirma acesta in autobiografia sa. In tara, dupa ce a lucrat la Institutul de Studii Economice a RPR, din 1950 a fost angajat la Directia Operatiunilor Banesti din Banca de Stat. Vladimir Tismaneanu povesteste cum se juca in copilarie cu Horia Roman Patapievici pe strazile Cartierului Rosu - Primaverii.
Turnatorul Marchis, stalp al Cancelariei Ordinelor prezidentiale
Mai mult: fostul profesor de fizica este cercetat penal pentru actiunea de reconspirare a unor turnatori ai Securitatii pe timpul cand a ocupat o functie calduta in Colegiul CNSAS. Concret, conform declaratiilor sale, in anul 2002, Patapievici a avut cunostinta de colaborarea cu Securitatea a lui Sorin Antohi, membru de baza al GDS, dar nu l-a deconspirat. De altfel, este de observat ca majoritatea celor deconspirati sau chemati la CNSAS pana acum fac parte atat din grupul sustinatorilor Monicai Macovei cat si al Grupului pentru Dialog Social, infiintat cu aportul direct al ex-comisarului ideologic sovietic Silviu Brucan: Sorin Antohi, Smaranda Enache, Dan Oprescu, Mihnea Berindei, Iustin Marchis, etc. Pacatosul parinte Marchis, dupa deconspirarea sa de catre Civic Media si ZIUA, s-a retras din GDS, "pentru a nu dauna imaginii Grupului". Dar, (culmea!) si-a permis sa faca parte in continuare din Cancelaria Ordinelor aflata sub Administratia Prezidentiala a Romaniei. Astfel, el este membru al Consiliului de onoare care acorda cea mai inalta distinctie a tarii - Ordinului national "Steaua Romaniei".
Alaturi de SAR-ul Alinei Mungiu, care a propus o solutie ruseasca pentru Basarabia - federalizarea dupa "modelul Cipru" care transforma Tiraspolul separatist in subiect egal cu Chisinaul - GDS-ul si Grupul Soros sunt colportorii si sustinatorii conceptului de "moldovenism" care face azi ravagii si in Moldova si in Romania. In studiul semnat de Renate Weber, Gabriel Andreescu si Valentin Stat, "Relatia Romaniei cu Republica Moldova" prezentat in 1995 in Est si Vest se impune distinctia etnica dintre "romani" si "moldoveni" , in beneficiul kominternistilor de la Chisinau. Mircea Mihaies denunta ieri, revoltat, in EvZ, "vechii activisti", "obedienti, lacomi si lipsiti de caracter" care se pun in slujba "oligarhilor-moguli" impotriva democratiei, uitand sa se uite mai bine in jurul sau, al intelectualilor dilematici. Profesorul Nae Georgescu ii radiografieaza sintetic: "Aceste miscari intelectualiste au avut totdeauna scopul pe care-l au si astazi: sa atraga intelectualul catre politica. Odata scopul atins, nu mai e loc de mistificari, e ca si cand ai spune ca nea cutare e imbracat in portocaliu - cand se vede de la doua poste ca e rosu ca racul intre castraveti". (Victor RONCEA)
Afisari: 19945
Tiparire pagina Tiparire articol (optimizat) Trimitere pe e-mail

Comentarii: 61 Afiseaza toate comentariile
Hai sa lasam disputa pe marginea plagiatului.... de Ratacitul
Articolul asta... de roy
Nedumeriri. de alwis46
http://www.ziua.ro/f.php?data=2007-02-27&thread=216647&id=23699
purtatorul de cuvant al licheleor din "APEL" de Radu Dragan
din nou, despre plagiat (si pentru synd) de Dany25
Orizonturi rosii sau ultimile zvîrcoliri ale apusului totalitarist de Ariana din Carpati
lucidule, calugare de simiondan
De ce? de leuta
Re: De ce azi? Si la literatura se discuta Stalin? de plongeur.alpin
Atac murdar de tip "Saptamana" sau "Romania Mare" de Dany25
bun miting de Sobru
Ma bucur de Aelectrostivuitoritei
bine de von_wombat
comentarii de petstred
verificati sursele de peur2rien_1
Personalizarea impinsa pana la absurd, tamaierea si calomnierea interesata... de moroianu
Marx ramane Marx de Nituc
asteptam un raspuns de la dl liiceanu duminica seara de Iovescu
Dar unde-i Liiceanu ? ca nu-l vaz la miting ! de Raquel
Liicheanii de octaaa
pentru idiotii din toata lumea de jack_black
Cand un profesor greseste, de Adrian v.D.
lichele si la Ziua de Cocofifi
timingul conteaza... de suspiciosul
Treaba serioasa, cautam manifestanti pentru azi de Nituc
Liicheanu de Nituc
"Calomniez, calomniez ... de the
Plagiat de CAUTISANU GEORGE
In continuarea afirmatiilor din articol, nu uitati ca azi, la mitingul de la Universitate, se... de Tzepelica
articol dur de simiondan
Conflictul de idei ! de Marius Adrian Porojnicu
AVEA DREPTATE VADIM! de Valentin-George
Il rog pe dl. Liiceanu sa-mi inapoieze cartile de V.Dorobantu
APEL PENTRU DORIN TUDORAN, cazul " Tractorul "... de Forumul de la Neptun
Sa faci din noapte zi si din zi, noapte de Tzepelica
De ce azi? de Florinus
Apel catre Europa , Tudoran Dorin de kelbeh
probleme.. probleme.. si foarte multe vorbe de catalin_mattei
O citare mai elegantă nici că se putea de Viorel
emil constantinescu de Dan Iasi
Am ascultat aseară spusele domnului Roncea... şi cred că are dreptate. de diana-andreea
In lupta cu elitele, este introdus un personaj de poveste : Spanu` ! de Tzepelica
Recomandare de doctorul
Certitudinile incertitudinilor noastre sau bovarismul ad litteram... de eugcap
Cravate portocalii patate cu suc de rosii ! de george nemteanu
Creanga (de aur) de Daniel St.Paul
Bravo Mishule , ati descoperit America in anul de gratie 2007. de ionion
superb de geana
Cine e Ion Spanu? de toni
Parca Bush cu Irak-ul nu l-a copiat pe Hitler cu Polonia? de logofatul de taina
Mai e vreo "lichea" serioasa in tara! (personalitate) de Romeo
Camelionismul microbului ciumei relativistocomuniste de Ariana din Carpati
LIcheanu sau Iliceanu de ionescu
ttttt de Sobru
Apel catre Liichele de Mark
Perfect de Ereticul
Acuma pentru mine este totul clar. de plongeur.alpin
stupoare de dejavu
Pana acum nu l-a citit nimeni pe Heidegger? de Fox-NewZ
De ce nu se face mitingul in Vama sau la 2 mai ca ma duc si eu!!!!? de Leyko